VINERI 17 FEBRUARIE – BUZAU

Pleci la drum increzator ca esti exact acolo unde trebuie sa fii si faci ceea ce trebuie sa faci. Asa am plecat si noi, echipa FMA, pe drumurile inzapezite ale judetului Buzau, stiind ca vom ajunge la destinatie in siguranta si fara batai de cap. Elena, producatorul emisiunii “Neata cu Razvan si Dani”, ne asigurase ca soselele (E85 si 23B), pana la Buzau,  sunt dezapezite si se merge “snur”. Ne asteptam unii pe ceilalti in localitatea Posta Calnau, la sediul “AUTO ROLLA”, pentru a porni in caravana, alaturi de masinile 4×4 ale companiei BGS, spre satele marginase ale judetului Buzau.

Aveam deja experienta trecuta “ Glodeanu Silistea” si ne gandeam ca mai rau nu se poate.

Este 17 februarie 2011, zi de vineri.

Ne urcam in masina fundatiei, un Renault Symbol, pe la 7 a.m si mergem fara oprire, mai bine de doua ore, pana la Buzau. Intram in oras, il depasim si ne oprim la km 5, spre Ramnicu Sarat, la sediul firmei care ne-a pus la dispozitie o hala pentru depozitarea produselor alimentare – si nu numai. Suntem secondati de cele doua dube ale Fundatiei, pline cu paini si cu apa. Incarcam alimentele (zeci de tone de conserve din carne, conserve de legume, branzeturi, apa, paine, ulei, malai, faina, lopeti, haine e.t.c.), cot la cot cu membrii companiei de protectie civila si cu colegii din Antena 1, ii incarcam in masina proprie si in cele de teren (peste 20 de autoturisme 4×4, perfect echipate pentru iarna) si, in jur de ora 13:00 (dupa ce am incarcat produsele in saci de iuta), intram in coloana de masini, lunga de peste 1 km, pozitionati in spatele unui camion incarcat cu haine. Alte doua masini de teren carau doua remorci cu cinci snowmobile.

Dupa masina Fundatiei Mereu Aproape, zarim cu oarecare mirare, un 4×4 de care trona agatata o … barca din metal. In primele doua ore, nu m-am intrebat de rostul acestui mijloc de locomotie acvatica in ditamai oceanul de zapada. Cum barca se tinea scai de caravana, m-am gandit, in primul moment, ca Dani, cavalerul nostru aventurier modern, o avea nevoie, pentru filmari, de recuzita, apoi, m-am gandit ca omul de la BGS o va lasa, undeva, pe drum, la vreun prieten. Am renuntat, dupa vreo 3 ore de innotat prin nametii cat casa, sa mai caut, prin bagajul meu cognitiv si alte  niscaiva posibilitati de utilizare ale bizarului mijloc de transport remorcat ca atare.

Drumul asta troienit cu munti de zapada de doua ori cat inaltimea masinii noastre, pare ca nu se mai sfarseste; trece o ora, trec doua, trec trei ore, se face ora 16:00 si noi tot in tunelul de zapada suntem. Din cand in cand, autoturismele intalnite pe drum, se opresc in refugii, lasandu-ne sa trecem. Ocupantii masinilor ne saluta prietenos sau ne filmeaza cu telefoanele mobile.

Ne oprim, in final, pe drumul lat de 2,5 m, la intrarea in satul Sergent Ionel Stefan, comuna Rusetu. Camp in dreapta si stanga, in spate comuna Rusetu, in fata se mai zaresc varfuri de copaci si vag, cateva acoperisuri, facute una cu mantia alba, inghetata.

Coboram, nedumeriti, chinuindu-ne sa intelegem care ar fi modalitatea de carat si distribuit tonele de ajutoare. Luam  sacii in spate si mergem din casa in casa, mi-am zis. Ar fi singura varianta logica. Renault-ul nostru n-ar avea tupeul sa se deplaseze prin zapada inalta, batatorita. Ii zicem bogdaproste ca ne-a adus pana aici, fara incidente. Si e o minune ca a facut-o! Il vedem pe Dani cum face slalomuri prin zapada, cu snowmobilul.

Evrika! Ne lamurim care e rostul barcii: incarcata cu sacii de iuta si trasa de snowmobilul lui Dani Otil,  traverseaza de la un capat al satului la altul, campul alb, cu strat de zapada peste 1,5 m si ii distribuie oamenilor din localitate. Celelalte snowmobile isi leaga in spate cu funii groase, 5, 6 saci, fiecare, si urmeaza parcursul campului, inconjurand satul. Idee desteapta in mintea cu-i trebuie, ca sa imi parafrazez bunica, Dumnezeu sa o ierte!

Descarcam si sacii din masina FMA si ii incarcam in barca. Dani isi face treaba ca un profesionist veritabil. S-a nascut sa faca si asta!

Este deja seara si nu-i chip sa iesim din nameti. Andrei, colegul meu, ma zoreste, ingrijorat ca vom ramane inzapeziti noaptea! Coodonatorul BGS-ului ne lamureste ca va trimite o masina de teren sa ne ajute, daca patim ceva pe drumul de intoarcere, daca tot ne grabim sa plecam fara ei.

Dupa “n” manevre, Andrei reuseste sa intoarca masina, spre Rusetu. Il rog sa ma astepte si ma cearta ca nu mai avem timp. Un sentiment persistent ca trebuie sa fac acest lucru, ma indeamna sa merg vreo 500 de metri prin zapada, pana la un tractor cu remorca, intepenit, in urma noastra, in mijlocul drumului. Nu poate merge mai departe, din pricina caravanei noastre. Urc hotarata in cabina tractorului. Un barbat, la vreo 50 de ani, cu chip impietrit de tristete, ma priveste traznit. Ii zic cine sunt si ce vreau: sa-mi spuna una, alta, despre ce traiesc si patimesc de cand a dat prima mare zapada.

Isi da drumul la vorba, incet, abia auzit. Trebuie sa-l intreb de doua ori, ca sa inteleg ce spune.

-         Nu mai avem nutret pentru vite.

-         S-a terminat nutretul?

-         Nuuu, nu mai putem ajunge la ele!

-         Cum asa? Unde sunt?

-         Colea, in camp, si-mi arata cu mana ceva ce n-as fi observat inainte, o duna mai inalta, lunga, de zapada, undeva, la vreun km si jumatate de drum.

Il vad cum se zguduie de plans si sunt completamente tulburata: plang si eu desi habar n-am de ce, cel putin, nu in momentul acela. Incerc sa inteleg ce se intampla cu vitele sale, 22 de vaci, cu lapte, multe gestante. Da, sunt sechestrate in camp, fara apa, fara nutret, de doua saptamani. Au carat cu bratele cat au putut, apa si coceni, dar dupa a doua zapada s-au impotmolit. Le-au muls si laptele a ramas acolo. Primarul a adus inclusiv o vola, sa isi faca drum, prin zapada, pana la ferma! Din pricina volumului de zapada si a faptului ca devenise tare, ca piatra, vola s-a intepenit in mijlocul campului. Omul acesta este disperat.

-         Oooof, mi-i asa mila de ele! Doamne!

-         Unde aveti nutretul?

-         La  Rusetu.

-         Cu ce carati apa si laptele?

-         Am carat cu spatele (!), cat am mai putut (sunt vreo 4 km, peste camp, de la marginea comunei Rusetu).

Sa va spun ca o vaca bea minim 4 galeti cu apa, zilnic?

-         Bine, asteptati-ma aici. Sa nu plecati, da? Inca o intrebare: puteti sa aduceti bidoanele cu apa si nutretul cu remorca, pana la caravana noastra?

-         Da, dar cum o sa intram pe camp dupa aia?

-         N-aveti grija, rezolvam cumva, o sa vedeti.

Intre timp, un preot, dupa straiele bisericesti din porbagaj, intepenise cu autoturismul lui, in drum, incapabil sa treaca mai departe, din pricina tractorului. Ii nastea sotia. Tractoristul, satean cu fermierul nostru, plecase peste camp sa desteleneasca vola.

Ma intorc, vorbesc cu oamenii de la BGS. Am promisiunea lor ca nu vor pleca in seara aceea inapoi, spre casa, pana cand nu vor ajunge cu tot ceea ce trebuie, la vitele bietului om. Vor cara nutretul si apa, cat sa ajunga pentru urmatoarele zile si vor aduce  laptele la drum, cu snowmobilele si cu barca. Vacile sortite, pana atunci, pierii prin inanitie, au fost, astfel, salvate.

In sfarsit, inapoi, in renault-ul nostru, pe drumul de intoarcere. Mergem cu 20-30km/h . Iesim in drumul national. Bezna si ceata, sa o tai cu cutitul. Asteptam 40 de minute, la iesirea din C.A. Rosetti: undeva, pe DN, sunt 3 TIR-uri rasturnate. Se circula, pe un singur sens de mers.

Ajungem in Bucuresti, dupa ora 22:00. Joia viitoare (23 februarie), o luam de la capat. Mergem cu alimente, haine si 3 camioane cu lemne, in alte 4 localitati izolate, din judetul Vrancea.

Praktiker se alătură campaniei „Împreună înfruntăm coşmarul alb”

Bucureşti, 21 februarie 2012 – Praktiker România susţine

iniţiativa Fundaţiei „Mereu Aproape”, de deszăpezire a zonelor grav afectate de ninsori din Vrancea şi Buzău. Astfel, Praktiker pune la dispoziţia voluntarilor implicaţi în campania „Împreună înfruntăm coşmarul alb” 50 de lopeţi, necesare pentru deszăpezirea satelor sinistrate din cele două judeţe.

„Ne bucurăm că putem ajuta, cu mijloacele pe care le avem la dispoziţie, persoanele care au fost afectate de ninsorile din ultima perioadă. Situaţia în care aceşti oameni se află este cu adevărat îngrijorătoare şi ar trebui să ne unim eforturile pentru sprijinirea lor. Profilul unui cetăţean responsabil autentic se conturează doar prin implicarea activă şi prin puterea exemplului”, afirmă Mirela Ochiană, Marketing Manager Praktiker România.

De-a lungul timpului, Praktiker România s-a implicat în numeroase proiecte de responsabilitate socială, care au vizat trei direcţii complementare: social, educaţie şi mediu. Astfel, încă de la înfiinţare, compania s-a implicat în rezolvarea problemelor comunităţii prin donaţii de materiale de construcţii (pentru ajutorarea copiilor care proveneau din familii cu risc crescut de abandon, pentru renovarea Centrului de Socioterapie Pantelimon, pentru programul EuroHabitat, derulat de organizaţia Habitat for Humanity, pentru renovarea Grădiniţei nr. 31 din Timişoara etc). În plus, unul dintre cele mai ample proiecte desfăşurate de Praktiker România a fost „Colorează un zâmbet” (2008), în cadrul căruia 19 instituţii medicale pentru copii au fost amenajate şi redecorate.

Grija pentru mediul înconjurător s-a materializat prin campaniile desfăşurate de Praktiker România în parteneriat cu ROREC şi RECOLAMP. În magazinele Praktiker din ţară există „colţuri verzi”, unde sunt colectate echipamentele electronice vechi şi care încurajează oamenii să recicleze.

Mai multe informatii despre ...

  • Fundatia Mereu Aproape

    Pentru ca a inteles rolul decisiv al mass-media de a se implica social, de a fi “mereu aproape” de oameni si evenimente, ANTENA1, postul tv care detine o experienta importanta in organizarea si derularea de actiuni de caritate este fondatorul fundatiei “MEREU APROAPE”, “nascuta” la initiativa angajatilor postului