Centrul Regional Nord-Vest (Cluj-Napoca)

Suntem in 2011, Anul European al Voluntariatului, an in care fiecare dintre noi isi propune sa actioneze in sprijinul comunitatii in care traieste, sa vada mai mult decat perimetrul gardului care-i inconjoara casa. Cu totii ne dorim ca locul in care invata copiii nostri sa arate frumos si sa regasim ”penelul estetic” in tot ceea ce ne inconjoara, in drum spre serviciu, scoala, universitate; sa traim intr-un mediu nepoluat, civilizat, cu oameni gospodari si, poate, sa fim mai constienti si atenti la problemele globale, care nu ar trebui sa ne lase reci sau indiferenti, pentru ca intr-o masura sau alta ne afecteaza viata

Experţi RSC

Ioana Sfârlea este economist de 10 ani, licențiată în marketing și management din 2001, la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, antreprenor de 7 ani-începându-și afacerea în 2004, profesor colaborator în cadrul UBB-Facultatea de Geografie-Centrul de Training în Turism din 2007.

Stelian Burduhos este absolvent al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca, secția Marketing. Între anii 2006-2008 a activat ca și Group Manager al brokerului de asigurări Kunden Broker, ocupându-se de recrutarea, instruirea și coordonarea consultanților de vânzări din subordine.

Date de contact

Centrul regional Nord-Vest
Adresa: Str. Republicii, nr. 24, Cluj-Napoca
Telefon: 0264 333 069

Articole

Stiu clujenii sa-si exprime opinia responsabil?

In data de 26 aprilie a avut loc audierea publica intitulata “Lider si proiect pentru Cluj , Stiu clujenii cum sa-si aleaga administratorii?”, organizata de catre Grupul de initiativa Lobby pentru Cluj si in cadrul careia Centrul regional NV al proiectului „Actionam Responsabil! – Reteaua Sociala RSC” a fost prezent ca si partener al evenimentului.

Heineken si consumul responsabil de ambele parti

Cu siguranta nu va veni ca si o surpriza afirmatia ca si eu, precum o componenta majoritara a sexului „mai putin frumos” si nu numai, sunt un fan al berii, evident fara depasirea limitelor legale impuse in primul rand de bun-simt si ulterior de lege. Ma regasesc adeseori in ipostazele foarte bine ilustrate in spoturile

Invitatie la parteneriat din partea antreprenorilor rurali de azi si de maine

In data de 3 aprilie am dat curs invitatiei celor de la Fundatia Civitas la conferinta „Parteneriat pentru Antreprenoriat Rural”, deoarece sunt un fan al activitatii lor si in special al proiectului a carui finalitate, sau mai degraba a unei etape al acestuia si inceputul alteia, a fost marcata de acest eveniment.

Din invitatia frumos colorata, mi-a placut setarea asteptarilor de catre organizatori la un cadru propice dialogului intre antreprenori rurali si oameni interesati sa-i ajute, pentru eventuale viitoare parteneriate, toate astea intr-o nota pozitiva si motivationala. Din pacate nu va pot spune modul in care s-au concretizat relatiile de parteneriat, insa pot spune ca intr-adevar evenimentul a fost motivational si pozitiv, prin prisma povestilor unor oameni simpli ce au gasit curajul sa indrazneasca si sa adopte atitudinea necesara unui viitor antreprenor rural

Cat ne mai permitem sa risipim sau despre iresponsabilitatea all inclusive

In ultima perioada suntem asaltati de stiri cu teme apocaliptice, care imi aduc aminte de filme SF din anii copilariei, cu privire la reducerea drastica a resurselor naturale, toate acestea intr-un context al cresterii constante a populatiei  de pe glob. Daca am invatat un lucru referitor la filmele SF, e ca sunt generatoare de idei

Tineri, egali şi non-formali

Diseminare de metode de educatie non-formala pentru promovarea egalitatii de gen in randul tinerilor Cand?     Joi, 12.04.2012, de la ora 12:00 Unde?     Atrium Café, Sibiu De ce?     Asociatia A.L.E.G. va prezinta Ghidul de promovare a egalitatii de gen in randul tinerilor prin metodele educatiei non-formale, realizat in cadrul proiectului: „Festivalul Egalitatii

Risti si castigi – preturile pentru a avea o companie responsabila

A lua decizia sa incepi o companie responsabila social sau sa transformi una existenta, este un proces adeseori mai dificil decat ar parea la prima vedere, implicand modificari structurale de la varf spre baza si decizii care schimba total relatiile din interior, precum si cele cu toti stakeholderii implicati. Pentru majoritatea atributiile unei companii ce-si

Imaginarium-Laboratorul Genetic, locul in care se modifica ADN-ul genetic al educatiei din Romania

V-ati imaginat vreodata cum ati dori sa fie sistemul educational din Romania, cum ati dori sa arate institutiile in care invatati, ati invatat sau predati? Care ar fi cele mai frumoase si captivante cursuri la care ati participa? Cum s-ar desfasura acestea? Care ar fi metodele, tehnologiile si mijloacele pe care le avem la dispozitie

Trai Verde – Bune Practici in Responsabilitatea Sociala Corporatista

Federatia Trai Verde este o platforma de dezbatere a problemelor de protectie a mediului si actioneaza impotriva unor concepte, activitati sau comportamente, care sub haina unor termeni care contin de obicei “eco”, “bio” sau durabilitate, fac uneori foarte mult rau. Federatia Trai Verde s-a constituit din nevoia de a intari sectorul neguvernamental, din nevoia de

Povesti de succes in antreprenoriat social la Cluj

Am participat vineri 9 martie la Social Entrepreneurs Stories, primul workshop din seria celor ce vor avea loc in Bucuresti, Cluj-Napoca si Iasi, in cadrul programului Social Impact Award 2012.  Programul a debutat acum 3 ani in Austria, derulandu-se de-asemenea in Cehia si Romania, la noi in tara organizatorii fiind roPOT. Sesiunea a fost deschisa

Conceptul “PAY IT FORWARD” tradus ca responsabilitate a corporatiilor fata de stakeholderi

Catherine Ryan Hyde a popularizat conceptul “da mai departe” in cartea sa “Pay it forward”, concept care implica un beneficiar tert, o actiune cu impact pozitiv pentru altcineva, ca raspuns la beneficiile  de care o o persoana a avut parte. Stakeholderii pot fi acea terta parte daca privim acest concept din punctul de vedere al