Uleiul de palmier: avantaje si dezavantaje

Intr-o lume in continua miscare si transformare, se asteapta din partea companiilor si a organizatiilor guvernamentale sa actioneze intr-o maniera sustenabila fata de mediul inconjurator si benefica din punct de vedere social, tinand cont, in acelasi timp, ca orice afacere trebuie sa fie viabila economic pentru a se dezvolta si a rezista pe piata. Companiile in continua dezvoltare au inteles acest lucru si au constientizat ca pot obtine beneficii de  pe piata actionand responsabil.

RSC-ul poate fi polita de asigurare a companiilor, conferindu-le valoare si ajutandu-le  sa-si consolideze perspective pe termen lung. Brandul unei companii este insasi esenta companiei; un brand bun este suma simbolurilor si a perceptiilor pe care acesta le creeaza, o combinatie intre identitatea fizica/vizuala si o reflectare, dupa parerea publicului, a ceea ce fac, promit si realizeaza companiile. Asadar nici o companie nu-si permite sa aiba o imagine sifonata atunci cand vine vorba de protejarea mediului si de abuz social. Tot mai mult pietele tind sa rasplateasca firmele si companiile care comercializeaza bunuri a caror provenienta respecta standardele de management (calitate, mediu, securitatea şi sanatatea ocupationala, siguranta).

Defrisarea padurilor din ultimii 80 de ani, mai ales dupa primul razboi mondial, a dus la o reducere a suprafetei de 9 milioane ha la 6.3 milioane hectare paduri, din care astazi 5.5% sunt afectate de poluare. Padurile tropicale reprezinta mediul cel mai productiv si cel mai fertil din lume, iar existenta lor este amenintata prin distrugerea continua la care sunt supuse de catre oameni. O buna parte a acestei distrugeri a avut loc cu scopul declarat de a asigura necesarul de lemn. Se estimeaza ca la ora actuală cel putin jumatate din totalul padurilor tropicale au fost deja distruse. In fiecare minut al unei zile se defrisează o suprafata ce ar putea acoperi sase terenuri de fotbal. Cauzele defrisarilor sunt complexe si de cele mai multe ori corelate, iar printre ele se afla si agricultura pe plantatii. Acest tip de agricultura a evoluat timp indelungat fundamentata pe axa stiintifica si de rentabilitate. O caracteristica a acestui tip de agricultura este specializarea în câteva produse: Brazilia – cocos, cafea, banane ; Sri Lanka – ceai ; Indonezia si Malaezia – palmier de ulei si cauciuc ; Ecuador si Guatemala – banane.

Anual, in toata lumea, se produc peste 40 de milioane de tone de ulei de palmier (peste 85% din productia mondiala fiind produsa de Indonezia, cu 20 de milioane de tone, si Malaezia, cu 17 milioane de tone). Productia de ulei de palmier joaca un rol important in dezvoltarea economica a unor tari tropicale. Asadar un boicot asupra acestui produs nu este de dorit, drept urmare se doreste ca producatorii responsabili sa fie recunoscuti si sa castige avantaje pe piata. Un program eficient de RSC poate sa dezvolte un plan de business strategic de masa in cadrul industriei de ulei de palmier. Scopul acestui plan este de a alinia valorile de business cu nevoile si asteptarile partilor interesate, dincolo de cele ale investitorilor si ale actionarilor. In cadrul industriei uleiului de palmier, acest lucru implica responsabilitate pentru impactul social si impactul asupra mediului, trecand adesea dincolo de ceea ce se cere prin lege, cu scopul de a produce capital social si ambiental in obtinerea unei “licente de operare”. Standardele de certificare ce tin de terta parte reprezinta un instrument cunoscut de indrumare si monitorizare a impactului programelor de RSC si se regasesc in  RSPO (Roundtable on Sustainable Palm Oil).

RSPO a fost conceput in anul 2004 pentru rezolvarea problemelor legate de mediu, generate de productia de ulei de palmier; colaboreaza cu producatorii de ulei de palmier, comercianti, retaileri, banci, investitori, comunitati locale si organizatii non-guvernamentale cu scopul implementarii strandardelor globale pentru cultivarea de ulei de palmier sustenabil si combaterea culturilor exhaustive in padurile tropicale si distrugerea zonelor umede, in special in Indonezia.

Uleiul de palmier este un ingredient esential in alimentatia ieftina din natiunile industrializate, gasindu-se in diverse alimente precum margarina, sosuri, supe sau produse de patiserie, chipsuri sau chiar ciocolata. Dupa uleiul din soia, este al doilea cel mai raspandit ulei din lume (il gasim cel mai adesea pe etichetele produselor sub denumirea de “ulei vegetal”), si din aceasta cauza cererea pe piata e destul de mare. Din nefericire, zonele defrisate de paduri tropicale s-au extins si, mai mult decat atat, au depasit capacitatea Pamantului de sustinere: au ramas putine paduri pentru mentinerea biosferei, a ciclurilor climatice si hidraulice. Prin cultivarea palmierilor nu mai poate fi controlata emanatia de dioxid de carbon in atmosfera. Uleiul de palmier nu e nesanatos pentru noi, dar industria pe care o presupune e devastatoare pentru locuitorii din zonele cu paduri tropicale exploatate, cat si pentru animalele din aceste habitate. Ramasitele de paduri de care ne mai bucuram, trebuie protejate in totalitate pentru a se extinde regenerarea naturala si cea umana. Chiar daca in tarile producatoare de ulei de palmier aceasta activitate aduce prosperitate si bunastare pentru locuitori, nu trebuie neglijat si in detrimentul cui se obtine aceasta prosperitate. Defrisarea padurilor pentru a face loc plantatiilor nu face decat sa accelereze si mai mult efectul de sera si distrugerea stratului de ozon al planetei cu efecte inimaginabile pentru noi si generatiile viitoare.

Articol elaborat de Marius Alexa – Expert regional CSR – Regiunea Nord-Est

Resurse utilizate: HotNews, EcoMagazin